Partenerul infidel va trebui să plătească daune morale jumătăţii înşelate potrivit NOULUI COD CIVIL

Partenerul infidel va trebui să plătească daune morale jumătăţii înşelate

Actul normativ, care va intra în vigoare peste trei luni, aduce noutăţi substanţiale în materia divorţului, dar şi a despăgubirilor pe care le-ar putea cere partenerul „încornorat“. Infidelitatea îi poate costa mult pe cei căsătoriţi, conform noului Cod Civil, iar contractul prenupţial va putea fi îmbunătăţit şi în timpul mariajului.

Partenerul nevinovat care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere celui vinovat să-l despăgubească. Aceasta este doar una dintre prevederile noului Cod Civil, care va intra în vigoare la 1 octombrie 2011. Motivele pentru un divorţ din culpă exclusivă rămân în continuare valabile: infidelitatea unuia dintre soţi, acte de violenţă morală sau fizică, consum în exces de băuturi alcoolice, părăsirea nejustificată a domiciliului, existenţa unor nepotriviri de ordin fiziologic etc.

Decanul Facultăţii de Drept din Bucureşti, Flavius-Antoniu Baias, a prezentat ieri o altă noutate a Codului Civil, şi anume prestaţia compensatorie, la care are dreptul soţul „păcălit”, după 20 de ani de căsnicie. „Prestaţia compensatorie a fost inspirată din Codul Civil Francez, iar în dezbaterea din Parlament a fost salvată de un avocat-parlamentar”, a arătat profesorul. Practic, soţul inocent care a divorţat după 20 de ani de căsnicie are dreptul la o despăgubire morală pentru a compensa dezechilibrul cauzat de separare.

 Despăgubiri

Prestaţia compensatorie poate fi în bani, sub forma unei sume globale sau rentă viageră, sau uzufructul asupra unor bunuri mobile şi imobile. Despăgubirile încetează prin decesul unuia dintre soţi sau prin căsătoria soţului creditor. „Singurul şi autenticul motiv de divorţ este căsătoria”, a glumit Baias. O altă noutate din Codul Civil este apariţia contractelor prenupţiale, denumite în actul normativ „convenţii matrimoniale”. Aceste acorduri civile stabilesc modul în care se împart, în caz de divorţ, bunurilor dobândite după încheierea căsătoriei.

Convenţia se încheie printr-un înscris autentificat de notarul public. Prin acest act se mai poate stipula că, în cazul decesului unuia dintre soţi, cel supravieţuitor poate prelua fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune. Aceste contracte vor fi înscrise la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, ţinut în format electronic, potrivit legii. Conferenţiarul universitar Marieta Avram a explicat, ieri, că aceste contracte matrimoniale pot fi oricând modificate în timpul căsniciei. Astfel, dacă un soţ achiziţionează o maşină în timpul căsătoriei, poate stipula faptul că îi aparţine în exclusivitate, în cazul în care banii investiţi sunt doar ai săi. „Singura condiţie este că modificarea se poate face după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei”, a explicat expertul.

Despăgubiri pentru cheltuielile cu nunta

Noutăţi absolute ale noului Cod Civil românesc sunt capitolele dedicate „Logodnei” şi „Dezmoştenirei”. Astfel, „logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”. Persoanele logodite vor avea drepturi ca şi cele căsătorite, după o perioadă de convieţuire. În cazul în care cuplul se desparte, logodnicii vor avea dreptul să împartă bunurile dobândite. Totuşi, în cazul în care „una dintre părţi rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei” – cheltuieli cu organizarea nunţii sau avansul pentru excursia  din luna de miere.

Ford a angajat detectivi ca sa-i depisteze pe cei care fura din fabrica sau vin beti la munca!

 

Sătui să fie sabotati de angajati, ori sa lucreze cu muncitori beti, sefii de la Ford Romania au schimbat foaia si au angajat… detectivi particulari. Deja, 12 oameni au fost concediati de la fabrica din Craiova, pe baza unor probe compromitatoare. Deghizati in muncitori, inspectorii au mirosit repede cine intra baut in tura si cine iesea cu bujiile in servieta.

Cei mai multi dintre angajatii Ford Craiova trimisi la plimbare au fost prinsi in timp ce furau piese de cateva sute de lei bucata, pe care le vindeau sambata, in talcioc, sau pe la diverse service-uri auto.Alti colegi au ramas fara paine din cauza bauturii. Scuzele mai mult le-au complicat situatia.

Mi-au zis ca m-au urmarit cu detectivi ca eram beat la serviciu. Da’ eu nu beam la serviciu, beam o bere, daca era, sau un coniac pe drum spre fabrica si nu era problema ca nu munceam bine“, spune un fost angajat.

Tipic romaneste si in ciuda evidentelor, toti s-au considerat nevinovati si au dat compania in judecata. Magistratii insa nu au fost de partea lor.

Conducerea Ford a confirmat informatia potrivit careia a angajat detectivi particulari pentru a obtine dovezi ca angajati nu sunt toti model. Practica este uzuala in toate fabricile firmei.

Detectivii particulari confirma ca in ultima vreme au tot mai multe cereri din partea firmelor care incearca sa limiteze pagubele facute de angajati.

La Ford Craiova lucreaza acum 3.500 de muncitori. Sefii lor spera ca cei ramasi au primit un avertisment.

 

 

Incont.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro

 

Avocații lui Strauss-Kahn au pus detectivi pe urmele victimei

 

 

Dominique Strauss-Kahn a angajat, prin avocaţii săi, o firmă de detectivi de elită pentru a investiga trecutul cameristei care îl acuză de viol, relatează cotidianul francez „Le Figaro”, citat de mediafax.ro.

 

 

 

Agenţia de detectivi care se ocupă de caz, Guidepost Solutions, este una dintre cele mai bune din lume şi a fost contractată de avocaţii fostului director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a găsi detalii legate de viaţa personală şi moralitatea cameristei. Intenţiile avocaţilor fostului şef FMI ar fi de a o discredita ulterior pe cameristă în sala de judecată, cred specialiştii contactaţi de ziarul francez.

 

 

 

 

„Avocatul lui Strauss-Kahn va vrea să ştie tot atât despre victimă, cât şi despre clientul său. Având în vedere strategia adoptată, el va încerca să discrediteze victima şi va verifica astfel trecutul ei, până în copilărie. În privinţa clientului său, el va trebui să verifice absolut tot, pentru a putea răspunde oricărui atac din partea procurorului”, a explicat Kim Townsend, un avocat newyorkez, procedura ce urmează să fie aplicată.

Un detectiv american a explicat pentru „Le Figaro” ce urmează să facă firma, pas cu pas.  „Numărul de securitate socială al tinerei le va oferi acces la numeroase baze de date. Vor şti unde şi cu cine a locuit aceasta de la sosirea ei în Statele Unite, dacă a avut probleme cu justiţia, dacă actele sale sunt în regulă, dacă a comis infracţiuni”, a spus acesta.

      

 

 

Citiţi mai mult: Avocații lui Strauss-Kahn au pus detectivi pe urmele victimei – Internaţional > EVZ.rohttp://www.evz.ro/detalii/stiri/avocatii-lui-strauss-kahn-au-pus-detectivi-pe-urmele-victimei-931051.html#ixzz1UIxLdp00

Trecutul “cameristei lui Strauss-Kahn”, luat la puricat de detectivi particulari

Detectivi particulari în serviciul lui Dominique Strauss-Kahn au început deja să scormonească în trecutul cameristei care îl acuză pe fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) de delicte sexuale, în speranţa de a discredita mărturia acesteia şi a-l putea scoate nevinovat pe clientul lor, relatează AFP, care citează mai mulţi specialişti în domeniu.

Omul politic francez şi fost şef al FMI şi-a angajat un avocat celebru, pe Benjamin Brafman, care s-a ocupat de mai multe staruri americane, inclusiv de Michael Jackson. Dar folosirea detectivilor privaţi – foşti procurori, foşti anchetatori şi foşti agenţi FBI acum la pensie – a trecut relativ neobservată. Potrivit New York Times, compania Guidepost Solutions, care oferă servicii de securitate şi de informaţii, lucrează acum pentru Brafman.

Un avocat care lucrează pentru Strauss-Kahn a refuzat să comenteze această informaţie, dar, potrivit specialiştilor în materie, angajarea unor detectivi privaţi este o practică obişnuită pentru clienţii cu bani. Detectivii au ca misiune găsirea de scăpări în versiunea faptelor avansată de procurori. Ei trebuie să pescuiască informaţiile ce ar putea discredita camerista în vârstă de 32 de ani originară din Guineea care îl acuză pe Strauss-Kahn de agresiune sexuală şi de tentativă de viol în ziua de 14 mai, la hotelul Sofitel din Manhattan. Detectivii vor încerca “să afle cât mai multe despre reclamantă. Cine este ea? Nimeni nu ştie, la acest moment”, explică Todd Henry, angajat al unui cabinet de avocatură care lucrează cu detectivii privicaţi. “Vor încerca probabil să descopere câte zile şi câte ore lucrează, să afle dacă ea şi Strauss-Kahn au avut contacte în trecut, sexuale sau nu” pentru a putea dovedi, eventual, că se cunoşteau, cel puţin”, a explicat acesta.

Detectivii lui DSK au încercat, de asemenea, să afle dacă tânăra a mai fost arestată, dacă este consumatoare de droguri, dacă bea alcool şi alte lucruri care ar putea să-i afecteze credibilitatea, a mai spus Todd Henry. Potrivit lui Frank Bress, profesor de Drept la New York Law School, detectivii lui Strauss-Kahn ar putea chiar merge până în Guineea, ţara de origine a tinerei. “Ei vor dori să afle cât mai multe despre aceasta. Nu ştii niciodată ce poţi afla”, adaugă acesta. “Dacă ai resursele necesare şi DSK le are, atunci de ce să nu scormoneşti peste tot?”, mai spune sursa citată.

 

 

 

 

Fraudele din companii au urcat ingrijorator in ultimii ani

Cazurile fraudelor din companii s-au intensificat in ultimii doi ani in majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est, potrivit unui sondaj al KPMG, fenomen indicat si de majoritatea managerilor intervievati din Romania, cea mai mare crestere inregistrind scurgerile de informatii.

“In cele mai multe tari, aproximativ jumatate dintre cei intervievati au spus ca au detectat o crestere a cazurilor de frauda in companiile lor in ultimii doi ani. Astfel, mai putin de 10% dintre respondentii din Cehia au indicat o crestere a fraudelor detectate, fata de un procent de 58% al participantilor in Romania“, se arata in studiul “Frauda si Criza Finanicara“ realizat de compania de consultanta si audit.

Cele mai afectate de cresterea fraudelor sint activitatile de vinzari, indicata de 64% dintre respondentii de la nivelul intregii regiuni si de 86% dintre cei din Romania, cele de cumparare (41% in regiune si 57% in Romania) si managementul inventarului (32% in regiune, 57% in Romania). “Nu a existat un model clar al tipurilor de frauda pentru care s-a observat o crestere a numarului de cazuri detectate, dar cele mai comune tipuri de astfel de infractiuni sint scurgerile de informatii (45% in Europa Centrala, 43% in Romania), plati frauduloase (41% in regiune, 43% in Romania ), utilizarea frauduloasa a schemelor de vinzari pe baza de stimulente (41% in Europa Centrala, 57% in Romania) si mita si coruptie (43% in Romania)“, se arata in studiu.

Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de persoane decidente din sapte tari, respectiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia si Romania. “Rezultatele studiului par a sprijini observatiile noastre ca frauda iese mai mult la suprafata in timpul unei recesiuni in comparatie cu perioadele de crestere economica. Atentia sporita acordata de catre organizatii gestionarii riscurilor de frauda in timpul crizei este rezultatul nevoii de a impune controale mai stricte asupra costurilor in conditiile reducerii resurselor disponibile“, a declarat Jimmy Helm, partener KPMG si coordonatorul Departamentului de Investigare a Fraudelor din Europa Centrala si de Est.

Sondajul a mai relevat ca 67% dintre participantii din Romania au afirmat ca organizatiile lor au investit in consolidarea mecanismelor de control intern cu scopul de a eficientiza gestionarea riscului de frauda, iar 43% dintre participantii din Europa Centrala si de Est au fost de parere ca organizatiile lor vor aduce in continuare imbunatatiri activitatii de gestionare a riscului de frauda in urmatorii doi ani.

“In ultimii ani am observat o crestere a numarului companiilor care ne solicita ajutorul pentru a investiga cazuri de scurgere a informatiilor. Trebuie, bineinteles, gasit un echilibru intre protejarea acestor informatii impotriva scurgerilor si uzului neautorizat, si disponibilizarea lor pentru a indeplini nevoile de business si a aduce beneficii in acest sens. Noi am remarcat ca, din pacate, multe organizatii nu dau suficienta importanta acestui subiect. Se poate spune ca, mai ales in vremuri dificile, informatiile unei companii devin extrem de valoroase pentru competitorii sai. De câţiva ani buni, valul restructurarilor din intregul mediu corporatist romanesc a creat un numar mare de angajati suparati sau razbunatori care au mijloacele necesare, precum si motive, pentru a utiliza informatii confidentiale in folosul lor propriu“, a declarat Kemal Özmen, director KPMG Romania si Coordonatorul Departamentului de Investigare a Fraudelor din Romania, Balcani si Serbia.

 

 

Detectivii particulari: Teparii si infidelii sunt tot mai multi

 

 

 

 

 

cache_640_Surv2.jpg
Afacerile detectivilor particulari au crescut in criza, mai cu seama ca numarul celor care isi inseala partenerii de afaceri (sau pe cei de viata) a explodat. Vezi ce dosare au in lucru detectivii, cine sunt clientii si cat te costa sa afli daca partenerii de afaceri sunt de incredere sau nu.
Pentru detectivii particulari, criza economica reprezinta, din multe puncte de vedere, o adevarata gura de oxigen. Pe fondul cresterii neincrederii in economie, alimentata de blocajul financiar, de falimente si insolvente, business-ul detectivilor a crescut, spetele economice fiind tot mai prezente.
Cei mai multi clienti ai detectivilor sunt, in ultima perioada, firmele de leasing si cele care ofera servicii rent-a-car, spune dtectivul. ”Cele mai multe dosare vizeaza cautarea unor persoane care au inchiriat masini si nu le-au mai inapoiat companiilor”, a spus detectivul.
“Este vorba, in multe cazuri, de adevarate retele infractionale care inchiriaza masini de lux, in principal, si apoi le dezasambleaza, piesele fiind vandute pe piata neagra”, a adaugat Florea.
Printre clientii detectivilor, o pondere destul de importanta o au si firmele de leasing. ”Suntem solicitati pentru a da de urmele unor clienti care au luat masini pe firma, in general, si care, dupa ce nu au mai platit ratele, nu mai sunt de gasit”, a mai spus acesta.
Stii cu cine faci afaceri ?
Dincolo de acest tip de investigatii, detectivii particulari sunt tot mai solicitati pentru a investiga partenerii de afaceri ai clientului.
”In ziua de astazi, cand din cauza blocajului financiar, risti sa nu iti mai vezi platite facturile, sunt oameni de afaceri care ne solicita sprijinul pentru a afla cu cine au de-a face, in ce situatie financiara se afla partenerul de afaceri, daca au avut antecedente de neplata, daca nu sunt tepari, ca sa le spun pe romaneste”, spune detectivul…
”In general, astfel de investigatii acopera tot spectrul de care este interesat clientul. Putem afla situatia financiara a companiei, situatia activelor, putem investiga relatiile de afaceri pe care subiectul le are cu alte persoane sau firme, putem prezenta un profil moral, financiar al subiectului, hobby-uri si slabiciuni, totul in interesul clientului”, mentioneaza detectivul.
Declaratiile detectivilor vin sa confirme afirmatiile facute, recent, de oamenii de afaceri.
Intr-o analiza DailyBusiness.ro se arata ca, pe fondul valului de insolvente si falimente care a lovit economia romaneasca, afacerile au ajuns sa se realizeze in principal intre cunoscuti, in cadrul unor cercuri inchise.
”Te interesezi cum ii merge business-ul, daca isi plateste facturile. E bine sa faci afaceri cu parteneri pe care ii cunosti , care au un istoric bun. Nu de alta, dar e posibil sa ajungi sa nu iti mai recuperezi banii niciodata”, afirma Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), pentru DailyBusiness.ro.
O economie in care, potrivit datelor Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa, numarul firmelor intrate in insolventa a depasit, in 2010, cifra de 10.000, iar pana la finele anului, se estimeaza ca numarul acestora va fi cel putin dublu.
”Oamenii de afaceri inca nu sunt obisnuiti sa apeleze si sa plateasca obtinerea de informatii. Daca in Occident, sa detii informatii despre clienti, parteneri de afaceri, despre proprii angajati, mai ales cei cu functii de raspundere, este vazuta ca o activitate normala, la noi inca exista retineri. Insa avem semnale pozitive.”, spune Florea.

       

Furau date pentru firmele concurente

 

 

 

 

 

 

 

Printre dosarele aflate in atentia detectivilor particulari au aparut, in ultima vreme, tot mai multe ce vizeaza supravegherea unor angajati ai unor firme private, in special cu functii de raspundere.
Firmele au angajat detectivi in special pentru a da de urmele unor scurgeri de informatii catre concurenta. ”Este un spectru tot mai des intalnit”, spune detectivul Daniel Comanoiu.
”Angajati care aveau acces la informatii de genul lansari de produs, campanii promotionale, politici de preturi etc, informatii care ajungeau la concurenta. Am descoperit un astfel de caz la o importanta firma de retail, unde unul dintre managerii de vanzari livra informatiile firmei concurente. Era vorba de sume de bani si de promisiunea de a trece in tabara adversa”, afirma detectivul.
Un alt domeniu in care a fost solicitata investigatia detectivilor il reprezinta cel al concediilor medicale. Multe firme au vrut sa vada daca angajatii lor aveau, intr-adevar, probleme de sanatate, sau se foloseau de perioada de concediu medical pentru a-si rezolva alte afaceri personale.
Pe urmele infidelilor
Dincolo de aceste exemple, cea mai mare parte a activitatii detectivilor particulari se refera, in prezent, la probleme personale ale clientilor. “Infidelitatile acopera peste 70% dintre dosare”, spune seful agentiei Dante. Printre clienti se afla atat barbati cat si femei, oameni care vor sa afle daca partenerul de viata ii inseala.Si la acest capitol, se observa o crestere a numarului de solicitari din partea clientilor sau clientelor.”De regula, peste 90% dintre banuieli se confirma”, spune detectivul. Cei mai infideli sunt barbatii, insa exista si femei descoperite ca si-au inselat partenerul.Profilul cel mai des intalnit in randul clientilor – femei de peste 30 de ani, care cer supravegherea sotilor de peste 40 de ani, potenti financiar.
Dincolo de infidelitati, printre dosarele detectivilor se mai afla cele ce vizeaza supravegherea copiilor, a anturajului acestora.

http://www.ziaruldeiasi.ro/local/roman/ofiter-de-secu-detectiv-amanti-urmariti-si-spionaj-economic~ni3uh6

             

 

Iaşi: Detectivii, spioni pentru zeci de patroni

 

 

 

 

 

 

 

 

Detectivii particulari au parte de cazuri inedite
Detectivii particulari au parte de cazuri inedite

     

 

 

Administratorii firmelor  trec pe la detectivi înainte să facă o afacere. La aceste servicii apelează mai nou şi firmele de leasing, dar şi tinerii care doresc să se căsătorească pentru a-şi verifica partenerii.

 

Criza economică i-a făcut pe oamenii de afaceri ieşeni mai precauţi. Înainte de a-şi găsi un asociat sau de a încheia un contract cu o firmă, administratorii trec întâi pe la detectivii particulari. Pentru a nu fi înşelaţi sau a face o afacere neprofitabilă ieşenii îşi verifică noii parteneri. „Criza a oferit oportunităţi de a munci. Am avut în special clienţi care au solicitat crearea unui profil a unui om de afaceri. Doreau să se asocieze cu o firmă şi au vrut să verificăm dacă noii parteneri sunt serioşi, cât timp pierd angajaţii la locul de muncă, dacă lucrează şi oameni la negru, dacă au probleme financiare”, a declarat detectivul …….. De asemenea, o serie de patroni din străinătate le-au cerut detectivilor particulari să verifice ce fac reprezentanţii sucursalelor din România.

 

 

 

 

 

„Am avut şi cazuri pe drepturi de autor. Un om de afaceri avea informaţii că marca sa este folosită de o altă firmă. În urma verificărilor bănuiala lui s-a confirmat”, a adăugat detectivul

Reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Iaşi confirmă şi ei că multe firme au apelat la astfel de serviciu sau la sisteme de supraveghere pentru angajaţi. „Această metodă este o cheltuială suplimentară. Se alege această alternativă pentru că în România oamenii nu-şi fac treaba ca în străinătate. Fiecare vrea să înşele şi să fure. De aceea preferi să plăteşti un detectiv particular care să urmărească acest aspect. Am discutat şi cu oameni de afaceri care au recunoscut ca şi-au montat tot felul de sisteme care să le permită supravegherea angajaţilor”, a declarat Gheorghe Pleşu, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Iaşi.

 

 

 

Un detectiv plătit de News of the World a urmărit 90 de personalităţi, printre care prinţul William şi David Beckham

 Detectivul Derek Webb

Detectivul Derek Webb

Fostul tabloid News of the World a recurs la un detectiv privat timp de opt ani pentru a monitoriza peste 90 de personalităţi, între care şi prinţul William.

Detectivul Derek Webb, un fost poliţist, a declarat pentru BBC că a fost plătit de fostul tabloid News of the World pentru a monitoriza 90 de persoane, selectate de redacţie, timp de opt ani.

În 2006, ziarul i-a cerut să-l urmărească pe prinţul William, în timp ce acesta petrecea câteva zile în comitatul Gloucestershire, în sud-vestul Angliei.

Printre personalităţi s-au mai aflat fotbalistul David Beckham, actual prezentator la BBC Gary Lineker şi părinţii actorului Daniel Radcliffe din Harry Potter. 90 la sută dintre cei urmăriţi de Webb erau celebrităţi sau personalităţi politice, dar a monitorizat şi avocaţi ai victimelor interceptărilor efectuate de tabloid.

Derek Webb a dezvăluit luni că l-a filmat pe Mark Lewis, avocatul familiei lui Milly Dowler, o adolescentă asasinată în 2002 şi al cărei telefon a fost piratat de tabloid.

Fostul poliţist spune că a fost contactat de tabloid la scurt timp după ce şi-a înfiinţat agenţia de detectivi în 2003 şi a lucrat pentru News of the World până la închiderea acestuia în iulie, în plin scandal privind interceptările telefonice.

“Nu ştiam niciodată când voi fi solicitat, sunau ziua şi noaptea (…), putea fi oriunde în ţară”, a declarat el la BBC.

 

 

 

Ofiter de Secu, detectiv Amanti urmariti si spionaj economic

Sotii infideli, rau-platnicii sau cei care vor sa se faca nevazuti si fug de acasa au toate sansele sa fie depistati mult mai repede decit pina acum, cu ajutorul detectivilor particulari.

Neveste suparate si barbati gelosi.

Activitatea unui detectiv poate fi una extrem de complexa. Cele mai multe solicitari vin din partea oamenilor de afaceri care doresc sa-si verifice unii dintre parteneri. Aproape toti doresc sa afle daca firmele cu care desfasoara activitati de parteneriat sint firme serioase. Toata lumea doreste sa afle cit mai multe informatii despre seriozitatea celor cu care fac afaceri, pentru a sti daca este sau nu cazul sa incheie o afacere cu diversi parteneri”, ne-a declarat detectivul romascan care, din motive lesne de inteles, a dorit sa-si pastreze anonimatul. Nu putine au fost si solicitarile legate de relatiile amoroase ale unora dintre romascani. La acest capitol, detectivul s-a retras de fiecare data cind a primit o astfel de solicitare. “Am avut cazuri in care doua femei plecate in Italia m-au rugat sa le verific barbatii ramasi acasa. Femeile au spus ca barbatii lor au cheltuit cam usor banii munciti de ele in strainatate si doreau sa afle daca nu cumva acestia le inseala. Un alt caz a fost cel in care un barbat m-a rugat sa verific daca nu cumva sotia sa, plecata si ea in Italia, il inseala cu un alt barbat. Am refuzat aceste cazuri deoarece, daca descopeream ceva, iesea scandal, eu eram la mijloc, iar dupa aceea oamenii se impacau si cei aflati in culpa mi-ar fi purtat dusmanie. Am preferat sa ma axez in special pe cazurile de tip economic, acestea fiind si mai avantajoase din punct de vedere financiar“, ne-a declarat detectivul romascan. Chiar daca pina acum acesta a refuzat aproape toate cazurile legate de infidelitatile dintre soti, a existat un caz in care si-a pus la dispozitia unei cliente flerul si cunostintele acumulate in zeci de ani de munca de informatii. “Am primit, nu demult, un caz in care o femeie domiciliata intr-o localitate de linga Roman m-a rugat sa aflu daca sotul sau nu are cumva vreo amanta. Femeia mi-a spus ca in ultima perioada barbatul sau intirzia destul de des acasa si incepuse sa consume bauturi alcoolice. Am lucrat o saptamina la acest caz si, in cele din urma, am reusit sa aflu despre ce este vorba. Barbatul avea citiva prieteni cu care incepuse sa joace poker, de doua ori pe saptamina. Juca in Roman, dar si la Bacau.Mi-am facut treaba, am facut citeva fotografii si, dupa aceea, i-am spus femeii despre ce este vorba. A fost bucuroasa cind a aflat ca nu este inselata de catre sot, la mijloc fiind doar o pasiune a acestuia, pasiune destul de periculoasa din punct de vedere financiar”, a mai afirmat detectivul romascan.Chiar daca acesta prefera sa lucreze pe cont propriu si a refuzat unele dintre comenzile primite, nu este exclus ca acestea sa fi fost preluate de catre ceilalti detectivi particulari din judetul Neamt. Din pacate, cum aceste cazuri sint confidentiale, detectivii semnind si un contract in care se stipuleaza clar aceasta clauza de confidentialitate, nu am putut afla daca celelalte doua neveste suparate si-au prins sau nu sotii “in ofsaid”. Si nici daca gelosul romascan a reusit sa afle daca sotia sa il inseala cu vreun italian.

 

 

 

 

  

Detectivii-baga-vodafone-in-proces.

Vodafone România s-a ales cu un proces penal după ce un angajat al companiei ar fi furnizat unui detectiv particular  duplicatul unor facturi telefonice.Se întâmplă şi la case mai mari. Vodafone România s-a ales cu dosar penal după ce avocata Calcev Florica a sesizat că mai multe  duplicate ale facturilor sale telefonice ar fi ajuns pe mâna unui detectiv particular. Toată povestea începe în luna septembrie a anului trecut, când Calcev primeşte pe adresa personală de e-mail mai multe fragmente ale unor facturi detaliate.
„Eu am divorţat anul trecut de fostul meu soţ, care era extrem de violent şi hărţuia majoritatea oamenilor pe care îi cunoşteam sau cu care lucram. Lucrurile au degenerat. Deşi eram divorţaţi, el a angajat un detectiv particular care avea datoria de a-l înştiinţa unde sunt, când am termene la tribunal, la ce oră plec şi ajung acasă”, ne-a povestit avocata Florica Calcev.
Ţinând cont de specificul meseriei, avocata şi-a înregistrat o cerere încă din 2004, prin care anunţă compania de telefonie mobilă că doreşte eliberarea unui singur exemplar al facturilor detaliate. Totodată, specifică faptul că duplicatul poate fi înmânat doar titularului, prin cerere scrisă şi ridicare personală de la sediul central Vodafone, şi doar în baza cărţii de identitate.
„Această cerere este înregistrată şi au admis şi ei că există. Astfel, în data de 15 septembrie am formulat o plângere penală împotriva Vodafone România, pentru accesarea fără drept a informaţiilor cu caracter personal şi pentru violarea secretă a corespondenţei, aici intrând şi contul my xnet”, adaugă Calcev.
Potrivit contractelor Vodafone, mai exact la capitolele „Confidenţialitate” şi „Securitatea sistemului”, compania asigură „în condiţiile legii păstrarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal ale Clientului și respectarea dreptului acestuia la protecţia vieţii private”.

Detectiv Expert neagă orice implicare

Numărul de telefon după care au fost transmise mesajele publicate de Cotidanul.ro aparţine Silviei Cioacă, angajată la compania Detectiv Expert.
Contactată de către reporterul cotidianul.ro, Cioacă a declarat că nu are nicio legătură cu Vodafone, iar contractele dintre compania de detectivi partulari şi clienţi sunt confidenţiale.
“Nu-mi dau seama cum aţi făcut legătura că eu aş fi furnizat aşa ceva (duplicatul facturilor telefonice – n.r.)” a spus Silvia Cioacă. Deşi i-am spus că există mai multe mailuri şi sms-uri trimise de pe acest număr, detectivul a negat în continuare implicarea în furnizarea facturilor Vodafone.

Detectivi, pe urmele dealerilor de droguri usoare

Disperare in randul parintilor din Targu Mures. Produsele etnobotanice le-au dat peste  cap viata copiilor lor, asa ca au apelat la detectivi particulari pentru a-i depista pe minorii consumatori de droguri usoare, dar si pe cei care comercializeaza aceste substante tinerilor. Detectivii  au depistat ca inainte de a intra la ora, elevii isi procurau biletul care ii ducea in lumea viselor, dar, din pacate ii ducea la SMURD sau chiar la psihiatrie. Este viata haotica pe care o traiesc mai nou elevii din Targu Mures, relatata de prefectul judetului Mures, Marius Pascan, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta impreuna cu autoritatile locale responsabile pentru combaterea acestui fenomen.

Substante etnobotanice consumate in scoala
Directorul Colegiului Papiu a spus ca din informatiile pe care le detine, elevii consumau droguri usoare  in baie, langa scoala, ceea ce reiese si din imaginile prezentate astazi la conferinta. “Salut ordonanta de urgenta care interzice comercializarea substantelor. Am sa vorbesc cu parintii sa punem niste camere de luat vederi in curtea scolii. Avem 33 de absente pe elevi in primul semestru, iar adeverintele medicale si le procura”, a spsu Simion Bui despre fenomenul absenteismului in liceu.

Taguri: vise, scoli, prefectura, magazine

CAMERISTA SPIOANA DEPISTATA DE DETECTIVI Un client a apelat la detectivii nostri deoarece credea ca urmeaza sa devina victima unui santaj. Tot mai multe informatii pe care le considera private erau aflate de persoane din anturajul lui. Detectivii nostri au scanat locuinta in cautarea unor microfoane sau camere video spion si au avut o recolta bogata.Dupa ce am scanat briroul clientului nostru in cautare de dispozitive ilegale de ascultare si nu am gasit nimic, ne-am indreptat atentia spre casa acestuia. Am verificat ei 1400 de metrii patrati si am constatat ca in sufragerie, bucatarie si doua dintre camere are cate un microfon spion.Deoarece microfoanele spion erau alimentate la baterie am ajuns la concluzia ca persoana care le-a montat urmeaza sa le verifice si sa le schimbe bateriile. Pentru a identifica persoana respectiva (in casa clientului lucrau trei menajere, o bona, un instalator si doua bucatarese) am montat cate o camera spion in fiecare locatie unde se gaseau microfoane.Ca sa ne asiguram ca bateriile urmeaza sa fie schimbate rapid, le-am ajutat pe rand sa se descarce folosind un bec si doua fire.A doua zi, una dintre cameriste a trecut repede pe la fiecare microfon si a fost surprinsa de camerele de luat vederi in momentul in care le schimba bateriile. Din film reiesea faptul ca femeia era specializata in manevrarea microfoanelor spion deoarece a realizat operatiunea cu maxima viteza ca si cand asta ar fi facut de cand s-a nascut.Dupa ce ne-am convins ca ea este “spionul” am trecut la o verificare atenta a ei din punct de vedere informativ. Am constatatca femeia este casatorita cu un barbat care se afla inchis la Penitenciarul Jilava pentru trafic de stupefiante. De asemenea, am vazut ca fratele ei a fost condamnat de mai multe ori pentru santaj si inselatorie. Totodata am aflat ce masini sunt inscrise pe numele familiei.Detectivii au supravegheat zona cu atentie, cunoscand faptul ca un astfel de microfon spion poate emite pe o raza limitata de actiune. Dupa scurt timp au identificat o masina care apartinea fratelui cameristei. In vehicol se aflau doi barbati care aveau dispozitive de interceptare a semnalului emis de microfonul spion si dispozitive de inregistrare.Filand masina respectiva, detectivii au aflat ca fratele cameristei vindea casetele cu inregistrari unui partener de afaceri al clientului nostru.In fiecare luna, in Romania se comercializeaza aproximativ 1000 de dispozitive ilegale de supraveghere (camere video wirless, microfoane spion, etc). Cabinetele de detectivi va poat scapa de neplaceri. In cazul in care suspectati ca aveti montate in apropierea dumneavoastra astfel de dispozitive, nu ezitati sa contactati de urgenta detectivii.

Pe cine vânează detectivii particulari din București

27 apr, 10:59 / Amalia Balabaneanu
Infidelitatea nu mai constituie de multă vreme principala sursă de venit pentru agențiile mari de detectivi particulari. Angajații de top din companiile mari au intrat, în ultimii ani, în vizorul celor care fac investigații.

La finele anilor ’90 și imediat după 2000, când au apărut primele agenții de profil, românii au crezut că detectivii pot căuta și găsi orice și pe oricine. Maria Bumbaru, președintele Asociației Naționale a Detectivilor Particulari din România (ANDPR), a declarat pentru B365.ro, că la început a primit solicitări care mai de care mai fanteziste. Românii voiau să îi pună pe detectivi pe urmele câinilor pierduți, să le găsească prietenii din copilărie, să recupereze bijuteriile furate, să îi identifice pe securiștii care intrau în lipsa proprietarilor în casă, dar și să demonstreze că extratereștrii au pătruns noaptea în locuințele lor.

În cartierul Ferentari, un caz a fost destul de dificil de rezolvat pentru că detectivii au fost înconjurați chiar de cei pe care îi aveau în vizor, iar Bumbaru spune că nu le-a fost deloc ușor să scape fără incidente.

O altă solicitare a venit din partea unui proxenet, care voia ca detectivii să o găsească pe o tânără care făcuse parte din rețeaua lui. Dacă detectivii i-ar fi acceptat oferta, prezentată într-o geantă cu câteva sute de mii de euro cash, fata, care știa prea multe și reușise să scăpe din mâinile lui, ar fi fost, cel mai probabil, ucisă.

Un bătrân le-a cerut detectivilor să afle dacă prietena sa, cu zeci de ani mai tânără, îl iubește dezinteresat. Când a aflat că a fost înșelat de tânără i s-a făcut rău în biroul agenției Axom Romagent. Bumbaru i-a căutat familia în SUA pentru a anunța acest incident. Omul și-a pierdut viața în România, în spital, pentru că nu a putut suporta șocul.

Infidelitatea, mai puțin interesantă decât acum 10 de ani

Cazurile s-au schimbat radical, iar solicitările vin acum din partea companiilor care au suspiciuni în privința angajaților de top. Dacă în anii 2000 – 2005 infidelitățile țineau piața, cazuistica s-a modificat pentru că decizia de a continua sau de a desface o relație de cuplu nu se mai axează pe dovezile de infidelitate, procedura divorțului s-a simplificat, iar copiii se încredințează părintelui care le poate oferi condiții de viață mai bune.

Infidelitatea partenerilor de viață nu îi mai preocupă decât pe bucureștenii bogați și geloși, pe cei cu principii sau pe fanteziști. Bumbaru spune că bucureștenii cu bani care trimit detectivi pe urmele partenerilor lor sunt și cei care ocupă prima pagină a ziarelor. Persoanele cu principii apelează la detectivi pentru că vor să ia o decizie bazată pe adevăr și nu pe suspiciune. Fanteziștii, destul de puțini la număr, adoră să fabuleze și sunt dispuși să plătească anchetele, deși infidelitatea este doar rodul imaginației lor.

O latură aparte a solicitărilor persoanelor fizice este aceea a cazurilor de dispariție. Maria Bumbaru spune că rețelele de proxeneți acționează destul de puternic și reușesc să profite de naivitatea unor tinere. De exemplu, o tânără îndrăgostită de un cetățean străin ar fi ajuns pe mâinile unor proxeneți dacă nu ar fi fost făcută o anchetă. Șarmant, romantic, străinul cu care tânăra urma să se căsătorească părea bărbatul perfect. Ancheta plătită de tatăl fetei a scos la iveală faptul că viitorul soț era antemergătorul unei rețele de proxeneți.

Maria Bumbaru spune că piața de profil a evoluat în anii de criză economică pentru că multe companii, care au avut afaceri pe un trend descendent, au solicitat anchete pentru a depista toate sursele de pierderi.

Detectivii-recuperatori

Pe primul loc în țară în topul celor mai performante agenții de profil se află North Detectives din Baia Mare, care realizează, cu precădere, investigații în recuperarea de credite. Cum recuperatorii de creanțe au avut cel mai mult de câștigat de pe urma restanțierilor, compania băimăreană a avut o cifră de afaceri de aproape 3,5 milioane de lei, datorită comisioanelor obținute.

Locul doi în topul agențiilor de profil a fost ocupat, în 2010, de Axom Romagent, specializată în prevenirea fraudelor corporative. Axom Romagent, firmă condusă de Maria Bumbaru,  se ocupă și de investigații transfrontaliere, datorită celor 20 de companii străine care apelează la detectivii români pentru anchete. Agenția îi are pe acești clienți în portofoliu pentru că legislația îi împiedică pe detectivii din afara granițelor să facă anchete în România, iar companiile străine trebuie să apeleze la agențiile autohtone.

Cele mai solicitate anchete acum se axează pe recuperarea de creanțe, frauda în asigurări, recuperarea de leasing-uri sau pe furturile în companii mari – în general cele care activează în reatail și logistică. Și corectitudinea partenerilor de afaceri este acum anchetată. Astfel, detectivii urmăresc achizițiile, fuziunile, alianțele, contractele sau parteneriatele celor cu care clienții lor vor să încheie afaceri.

”Am terminat cu partenerii infideli și am ajuns la angajații neloiali care pleacă cu baze de date, vând secrete și proiecte ale firmei. Există o vânătoare din acest punct de vedere. De exemplu, atunci când pleacă directorul de vânzări, pleacă cu toți clienții, iar asta ar putea duce la falimentul companiei”, a explicat Maria Bumbaru.

Reprezentantul ANDPR susține că, dacă în România fraudele în asigurările de viață sau în cele imobiliare nu sunt încă numeroase, odată cu asigurarea obligatorie a imobilelor vor apărea și pagube simulate foarte mari.

Conform informațiilor Mariei Bumbaru, investigațiile transfrontaliere s-au intensificat pentru că foarte mulți români care lucrează în străinătate vin cu mașinile în țară, simulează accidente, le declară furate și le vând mai departe, iar peste graniţe încasează banii din asigurări. În afara granițelor, românii sănătoși încasează bani  de la companiile de asigurări de viaţă  şi pentru ”ipohondrie”, întrucât aduc certificate medicale cu boli grave care, potrivit anchetelor detectivilor, în România încă se obțin ușor.

Transporturile de mărfuri generează, de asemenea, fraude foarte mari. În multe situații, conform investigațiilor, marfa a fost transportată numai în hârtii, nu a existat sau nu a fost niciodată mutată în realitate, doar pentru mișcări de TVA și alte artificii de natură financiară. Bumbaru spune că peste 80% din cazurile transfrontaliere sunt fraude.

Cum îi pot păcăli angajații de top pe executivi

Angajații de top sunt acționari sau își fac firme paralele, cresc prețurile sau deturnează anumite fonduri prin companiile respective. Din pleiada de înșelăciuni nu lipsesc nici deconturile false pentru că, spune Bumbaru, prin sistemele noastre, inclusiv cele computerizate, eliberarea de documente facilitează frauda.

”Am avut situații în care s-au achiziționat terenuri care au trecut prin câteva firme din mână în mână, ori compania a plătit materiale care nu au ajuns niciodată în depozitele sale sau au dispărut mărfurile din containere și au ajuns în rețele paralele, ceea ce nu se putea face decât cu complicitatea angajaților de top”, subliniază oficialul ANDPR.

Imobilele, depozitele, terenurile și sediile de firmă sunt principalele achiziții ale companiilor, de care profită angajații de top pentru a-și sustrage bani din tranzacții. Boom-ul imobiliar i-a ajutat pe manageri să cumpere imobile supraevaluate. În astfel de fraude au fost implicați și reprezentanții agențiilor imobiliare, cei ai băncilor, evaluatorii, conform investigațiilor făcute de detectivi, care au recuperat pagube și de peste 2 milioane de euro.

Firmele care au fost înșelate de angajații lor au ajuns de multe ori în instanță pentru recuperarea prejudiciilor. Cum ”cine se frige cu ciorbă suflă și în iaurt”, companiile au schimbat managementul și au permanentizat relația cu agențiile de investigații și au creat birouri interne de security, supervizate de detectivi, potrivit Mariei Bumbaru. Alte companii îi ”angajează” pe detectivii sub acoperire fie la departamentul de transporturi de mărfuri, în depozite, în producție sau în contabilitate.

Bumbaru spune că acum au apărut și investigațiile pentru protejarea mediului. Potrivit acesteia, și două primării din Capitală au vrut să afle cine deversează substanțe toxice în natură. ”Ar fi bine ca guvernanții noștri să se uite la Spania și să vadă că acest parteneriat public-privat, pe segmentul serviciilor de investigații, este foarte dezvoltat, ceea ce înseamnă că acestea au beneficii atât în privința costurilor, cât și în cea a mobilității”, susține oficialul ANDPR.

În București, cele mai solicitate anchete sunt cele pentru fraudele în asigurări, pentru recuperarea de mașini în leasing, dar și pentru depistarea celor care fură din depozitele companiilor.

De la agenții de detectivi la PFA

În anul 2004, odată cu adoptarea legii detectivilor particulari, numărul firmelor de profil și cel al cabinetelor individuale a explodat, potrivit oficialului ANDPR. Atunci, numai în București erau 70 de firme particulare, prea multe, în comparaţie cu numărul de locuitori și cu cel al companiilor. În 2009 și 2010, modificările fiscale au transformat, mai bine de jumătate din agenții, în PFA-uri.

Acum în Capitală sunt circa 50 de firme de profil, dintre care, potrivit Mariei Bumbaru, aproximativ 35 sunt birouri individuale (PFA). Circa 70% dintre agenții fac parte din Asociația Națională a Detectivilor Particulari din România.

Cine sunt misterioșii “clienți sub acoperire”, spaima vânzătorilor

11 apr, 07:52 / Amalia Balabaneanu
Există “clienți” plătiți de companii de marketing pentru a identifica vânzătorii care nu respectă clienții, nu le oferă produsele sau serviciile potrivite, care nu își îndeplinesc sarcinile așa cum trebuie, în general. Este vorba de acei așa-numiți “mystery shoppers”, cei care îi ajută pe manageri să descopere ce scârțâie în afacerea lor.

Mystery shopping-ul este un instrument de evaluare a calității serviciilor pentru clienți. Companiile care activează pe acest segment al cercetării de marketing apelează la ”clienți sub acoperire” pregătiți, care trebuie să urmărească atitudinea angajaților până la cel mai mic detaliu. Shopper-ii (clienții sub acoperire) acționează după un scenariu predefinit pentru a identifica dacă angajații au o atitudine neglijentă în timpul programului de lucru, dar și care sunt punctele slabe ale interacțiunii cu clientul. O evaluare de acest gen le ajută pe companii să își îmbunătățească serviciile oferite clienților.Un mystery shopper vede și simte pe propria piele mai mult decât ar putea să demonstreze o cameră de supraveghere. Atitudinea, replicile, profesionalismul sau capacitatea de a răspunde în cel mai bun mod cu putință cerințelor clienților sunt doar câteva dintre principalele defecte profesionale care nu pot fi văzute prin obiectivul sistemelor de monitorizare video, spune Ioana Boștină, managing partner al companiei Future Marketing, care activează și în domeniul mystery shopping-ului.

Angajații nu cunosc gama completă de produse sau serviciile oferite de companii, iar uneori nu știu nici cum funcționează acestea. În unele cazuri, salariații nu știu nici beneficiile pe care le aduc serviciile potențialilor cumpărători. Reprezentanții companiilor de mystery shopping spun că angajații nu îi abordează pe clienți, nu îi salută, nu îi întreabă ce doresc. De asemenea, lucrătorii tratează frecvent cu superficialiltate nevoile cumpărătorilor, le recomandă ceva fără a se convinge întâi că e ceea ce aceștia au nevoie cu adevărat, dând astfel dovadă de slabe abilități de vânzare.

Care sunt cei mai expuși angajați la vizitele sub acoperire

Managing partner-ul Future Marketing nu își explică de ce, până acum, nu au primit niciodată solicitări din partea unei administrații centrale sau locale, care să ceară o vizită sub acoperire pentru a afla cum merge relația „ghișeu”-„plătitor de taxe”.

”Companiile care apelează la serviciile de mystery shopping provin, în mare parte, din domenii ca retail, bancar, telecomunicații, vânzãri auto, benzinãrii, HORECA, transporturi și servicii medicale”, a spus Ioana Boștinã.

Potrivit afirmațiilor lui Adrian Barbu, CEO & Partner theCONSULTANTS România, grupul din care face parte și compania de profil Shoppers, managerii care vor să afle care sunt punctele slabe ale angajaților și să crească performanțele afacerilor lor, alocă sume cuprinse între 10 euro și 350 de euro pentru o vizită făcută de un client sub acoperire. Din experiența sa, Barbu a precizat că cea mai mare plată făcută până acum în acest segment a fost pentru o vizită în care a fost cumpărat un automobil și returnat apoi. Cele mai costisitoare vizite sunt cele făcute în domeniul auto, la bănci sau la magazine de lux. Omul de afaceri susține că Shoppers este singura companie de profil din România care prestează mystery shopping pentru mărci din industria luxului, precum Louis Vuitton sau Christian Dior.

La Phantom Shopping prețul pornește de la circa 25 de euro și variază în funcție de particularitatea firmei, de numărul de evaluări, de profilul shopper-ilor, de scenariul pe care trebuie să îl joace clientul misterios și de serviciile solicitate.

Cum arată scenariul unei vizite sub acoperire

Clienții sub acoperire fac vizite în unitãțile de retail și, conform unui scenariu stabilit anterior, pretind cã au nevoie de un produs sau de un serviciu. Shopper-ii completeazã la finalul întâlnirii cu angajații un raport standardizat despre interacțiunea cu aceștia. Datele din rapoarte sunt structurate și analizate de companiile de mystery shopping, iar în baza lor se trag concluzii cu privire la performanța angajaților.

Adrian Barbu a precizat că, cel mai adesea, scenariile simulează situații banale, des întâlnite în realitate pentru ca angajații să nu își dea seama că au parte de o vizită sub acoperire.

Rada Sonea, director executiv la Phantom Shopping, o companie de profil din Cluj – Napoca, ce are în portofoliu firme din toată țara, inclusiv din Capitală, considerã, la rândul ei, cã, în general, piața autohtonã cere scenarii obișnuite pentru cã încã nu avem servicii la standarde înalte.

Ioana Boștină spune că, de cele mai multe ori, clientul misterios nu are un comportament „special”, ci este atent la detaliile interacțiunii dintre el și angajați, la modul în care este întâmpinat, la cât de bine cunosc aceștia produsele companiei pentru care lucrează, dar și la atașamentul acestora față de firmă.

Însă, pot fi concepute și scenariile speciale, care se întâlnesc în cazul în care angajatorii vor sã testeze capacitatea personalului de a gestiona situații ”sub presiune”, să vadă ce se întâmplă dacă un client solicitã un retur de produs, pentru cã ”s-a rãzgândit” sau fiindcã nu este mulțumit. Un alt tip de scenariu special este cel folosit în vizitele prin care se verificã ”etica” angajaților. În acest caz, mystery shopper-ul plãtește fãrã sã solicite bon sau facturã și verificã dacã vânzãtorul a înregistrat suma încasatã în contabilitate sau dacã și-a pãstrat banii. CEO-ul theCONSULTANTS susține cã acest tip de scenarii sunt solicitate foarte rar și se folosesc doar dacã acționarii au indicii cã ar putea exista unele ”practici neortodoxe”.

Mystery shopper-ul urmărește și convingerea cu care angajații promovează produsele companiei, însă, abilitățile de vânzare lasă de dorit în România. Potrivit directorului Phantom Shopping, angajații români nu sunt mai deloc buni vânzători.

Angajații cu aptitudini de detectivi

Într-o vizită sub acoperire vânătorul poate deveni vânat. Uneori, angajații ”ghicesc” că au parte de o vizită sub acoperire, fie pentru că scenariul are ”fisuri” și lucrătorii își dau seama că mystery shopper-ul le urmărește reacțiile, ori cumpărătorul nu reușește să își joace rolul destul de bine. ”Uneori angajații se prefac că nu observă, alteori întreabă direct dacă vizita e ”sub acoperire”. Au fost și cazuri ilare, în care angajații au crezut că au identificat clientul misterios și au întrebat frontal un client real „sunteți shopper-ul?”; acești clienți s-au blocat, neștiind despre ce e vorba, și au crezut că angajatul a luat-o razna”, a declarat, pentru B365.ro, Adrian Barbu.

Mai bine mai târziu decât niciodată

Studiile de mystery shopping au o pondere foarte mare în elaborarea unor strategii viabile de câștigare și fidelizare a clienților și ajută companiile sã își îmbunãtãțeascã, pe de o parte, produsele și serviciile pe care le oferã, dar și, pe de altă parte, sã creascã performanțele personalului prin cunoaşterea exactă a calităţii serviciilor oferite.

Oficialul companiei Shoppers spune că, în urma vizitelor făcute de clienții sub acoperire, firmele beneficiare fac training-uri cu angajații pe baza rezultatelor, implementează programe de motivare și bonusuri pentru cei performanți.

Mystery shopping-ul, o piață cu tradiție în Vest, în România, doar în formare

Evaluarea personalului prin vizite sub acoperire are o tradiție de peste 70 de ani în Occident. La începutul anilor ’40, mystery shopping-ul folosea drept instrument de testarea a integrității angajaților. Deși a avut succes în Vest cu mult timp în urmă, în România, această nișă de piață a apărut abia după anul 2.000 și s-a dezvoltat până în ultimul an de boom economic.

Piața de profil a urcat, în 2008, până la 1,5 milioane de euro, însă, în 2009 afacerile au scăzut, pierzând din avântul ultimilor ani, din cauza reducerii bugetelor companiilor. În 2010, mystery shopping-ul din România a revenit pe trend ascendent. ”Multe companii au înțeles, pe fundalul crizei economice, că, de cele mai multe ori, atitudinea și pregătirea celui care are contactul direct cu clientul pot face diferența dintre succes și insucces și că investițiile în programe de acest gen sunt esențiale pentru dezvoltare”, a explicat Ioana Boștină.

Vulturii-detectivi, noua armă a poliţiei germane

vulture
Poliţiştii germani testează o nouă armă în lupta împotriva criminalităţii – vulturi care să descopere cadavre. Potrivit BBC, Miss Marple, Sherlock şi Columbo sunt antrenaţi deja în parcul naţional Walsrode, din nordul ţării.
Simţurile extrem de ascuţite, cu precădere văzul şi auzul, îi fac pe cei trei vulturi mai eficienţi decât câinii în căutarea cadavrelor, chiar daca, deocamdată, există un impediment. Anume, paradoxal poate, aceştia nu sunt prea atraşi de leşuri umane… 

Şi, totuşi, faptul că în formaţie de trei, vulturii acoperă o mai mare arie de căutare decât câinii, îl face extrem de optimist pe responsabilul programului, Rainer Herrmann, care a anunţat că a primit deja cereri de ajutor din Austria şi Elveţia, acolo unde zonele montane înalte îi fac mult mai eficienţi pe vulturii-detectivi decât pe omologii lor canini.

Scandal cu spioni la Iaşi: şefii CJ, interceptaţi la serviciu

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă, susţine că este urmărit politic. Acesta a descoperit, miercuri, două sisteme de monitorizare, unul în biroul său, şi altul în biroul celuilalt vicepresedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Adăscăliţei.

Imediat după ce a anunţat poliţia în legatură cu acest caz, scrie Ziarul de Iaşi, Victor Chirilă a spus că a fost sunat de procurorul-şef al DNA Iaşi, Mihail Călin, care i-a solicitat să se prezinte joi dimineaţă, la ora 8:30, la sediul acestei instituţii.

“Mi-au spus ziariştii şi mi s-a părut că este o glumă. Apoi am văzut că problema este chiar serioasă. Bănuiesc că cei care au montat camerele au făcut-o peste tot. Instituţiile statului vor da explicaţiile necesare. Mă gândesc că poate nu s-au găsit chiar toate camerele.Cred că cei doi acuză că li s-au pus camere, şi atunci ei trebuie să dea explicaţii”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costantin Simirad, la Realitatea TV, adăugând, totodată, că joi va chema instituţiile specializate să caute eventuale echipamente de supraveghere şi în biroul său.

Vicepresedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Victor Chirilă, este cercetat de procurori în dosarul Sex cu minore, alături de alte patru persoane. Chirila e bănuit de implicare în acest caz încă din toamna lui 2007.

Realitatea TV

fraude in domeniul comertului (clienti rau platnici, retele de firme organizate pentru frauda etc.);